Zori de noapte

Sus, încet, se zbate Luna Printre norii urâcioși. Ea îi mângâie cu raze, Căci îi vede negricioși. Câte unul, mai zburdalnic, Se tot joacă-n fața ei, Răsfirat de vântul care, Plimbă-n șir turma de miei. Un crâmpei, fin, de lumină, Fremătând de dor nespus, Se viseaz-un strop de Soare, Ce, în noapte, zori a dus. În penumbra adâncită Între văile din munți, Vii scântei, pe lac, prind viață, Către El, de stele, punți. Mai fragile ca iubirea Dintre umbre și lumini, Șopotul de val te îmbie, Tu, tabloul, să-l termini. Să pictezi sufletul nopții, Folosind raze subțiri,

Pe covorul de natură, Cu penelul de simțiri,