Aripile libertății

-urma pașnică de verde-

Într-o lume cam pleșuvă, Cu lungi ciocuri de război, Aripile libertății, Frânte par, iar ochii goi. Sufletele-nmiresmate, Cu tămâie deseori, Fac, cu conștiința casă: Un cavou, plin de orori. În copii se impregnează Nebunia jocului. Triburi de nomade State, Dau frâu liber focului. Părpălită-n sânge, Viața, Sensul de trăire-și pierde. Piere în Natura-nvinsă, Urma pașnică de verde. În vorbiri, dulceața-și schimbă Gustul în amar cuvânt. Litera, îndoliată, Nu mai are nimic sfânt. Zboară șoimul libertății, Cu-o săgeată-n gâtul fin. Norul pur nu-l mai ascunde; Cerul, de ”ciuperci” e plin. Leșul de pământ se-ntinde Până la acide mări. Ultimul anunț se ”stinge”: ”Știți, de azi, nu mai sunt țări!…”