Asta-i gura lumii, rea i.a

-fabulă cu cuc-

Afectat de gura lumii, Trist, prin sat, mai dă o raită, Ca să-și caute consoarta, Ce, cu alții, e la ”toartă”.

Pupăza, căci ea-i ”haina”, Nu e toantă, ca găina, Ce așteaptă, ”la grămadă”, Unicul cocoș, plus sfadă. Mândră, țanțoșă-nfoiată, ”Pu-pu-pu”-i bună, pe plată, Sau pe gratis, când mai bea Și, ”s-o facă lată”, vrea. Vede-n bârfa la vecină, Clar, invidia deplină, Cu un dram de răutate, Când, doar soțul, le ”desparte”. Dar în rest, trai ”ca în sân De Avram”, pe par și fân, Sus pe creangă, sau pe jos, Și pe față, și prin dos. Nu-i naivă, ci co rectă, Dichisită și co chetă, Răbdătoare mai mereu, Suferind, plăceri, din greu. Și e foarte-”ndurătoare”, Când senzația-i mai mare, Și renunță doar târziu, Când, ce vrea, nu mai e ”viu”. De-obicei, se ține bine, Cu ”gheruțele” ei fine, Când de unul, când de altul, Căci, ”copaci” doar, are satul. În concluzie, doar Cucul, Ca să nu acuz și Nucul, E de vină că mai poate, Consoarta s-o țină-n ”spate”, Și o lasă-n ”des fătare”, Să se ”piardă”-n lumi cu ”stare”, Și n-o ține-nchisă-n casă, Ca s-o ”aibă”, și la masă, Și s-o ”sature”, de pat, Chiar lungindu-l și pe lat, Și s-o ”facă”… cum vrea ea… Asta-i gura lumii, rea.

De morală, ce să zic… Oameni suntem, cuci un pic, Și că facem ”ciocul mic”, Doar ca să… vorba, n-o stric.