Cad fulgi

Frigul mă-nconjoară în blindaj de fier; pâlpâie-ntr-o doară, focul mic, stingher. Fulgi mărunți coboară, zgribuliți de ger; au fost dați afară dintr-un aspru Cer. Cât poate să-i doară, o știu numai ei; jos, știu c-or să moară, în uitări de zei. În vârtejuri oarbe, de un alb-cernit, cad, și cad, în lumea omului ”pornit”. Nu au altă șansă; zboru-i ”de fațadă”. Feeria-i tristă: urme-s pe zăpadă.