George RogozPoezie și proză

Adevărul simplu

Doar în principiu

Mi-am pierdut timpul cu Jimmy, să-l învăț ceva ”uman”, cum ar fi o conștiință, nevândută pe un ban. Ți-ai găsit, potaia naibii, cu canină răutate, mi-a-nșirat vreo… multe nume, ce erau ”curat pătate”. -Măi jăvreișen, minte scurtă, eu vorbesc la ”general”! -Păi atunci, chiar de sunt singur, dă-mi mâncare la ”plural”! -Bine că ai cap pe umeri, c-altfel ți-ar ploua în gât. -Bine-am priceput, dar porcul e uman, căci are rât? -Unde vezi tu legătura, de, așa prostii, tot zici? -Tu spuneai, mai ieri, de unii, C-au obraz gros, de șorici. -Greu pricepi ideea fină; sunt excepții, ”uscături”. -Înțeleg, au malformații; sunt născuți cu multe guri. -Offf! Ai mintea răsucită și le-ntorci pe dos, ca unul ce refuză ca să vadă în uman, visul: ”Sublimul”. -Vise am și eu grămadă, de ”submine”, stând la coadă, și mâncare, fără rând, dar când mă trezesc… flămând. -Mintea ta-i între picioare, și în burtă, cum se pare. Omul nu-i un ”oareșcare” Animal, cu poftă mare. -Nu o iau ca pe-o jignire, din respect, sincer, de EL; din ce spui, pricep că suntem, ”în principiu”, tot la fel.