Fierul robiei

Cu speranța în mai bine, Azi trăim pe apucate. Strânge, fiecare-n sine, Vorbe aspre, răspicate. Prinși în lațurile vieții, Cu răbdarea educată, Ne tot dăm de ceasul morții, Cu gândirea vinovată. Ne complăcem în tăcerea Unei vieți mai liniștite, Resimțind mai crunt durerea Simțurilor răstignite. Am ajuns, pentru ”plăcere”, Sclavi într-un ”destin” de jale, Cu un țel meschin, de ”pungă”, Și ieșiți complet din Cale. Suferim de toate cele, Fără a da curs mâniei, Dar, prin prunci, simțim cu toții, Fierul roșu al robiei.