Fiorul vieții

-verdele cărunt-

Plouă. Burnița măruntă Mă îmbibă; nu o simt. E o legătură sfântă Între Ceruri și Pământ. Este ca fiorul vieții, Într-un Tot orânduit, E-un balsam, ce răni tratează, Pe un sol ”tot” prăduit. Apa-i sângele Naturii, Și, ca Viață, curge-n ea. Din uman, omul, năpastă A ajuns, fără să vrea. Poate-n timp, o dereglare, Nebunia i-a stârnit, De-a făcut, sfânta Natură, Sclavă-a ”botului” pocit. A înlănțuit-o-n fiare, S-o tot sfârtece mărunt, Și, sub pofta-i arzătoare, Verdele-a ajuns cărunt. N-a-nvățat că Libertatea E-n eterna transformare, Și c-un râu, altfel ”trăiește”, Chiar când e ”pierdut” în mare.