Frustratul

-poftele-

Pus pe fapte mari, desigur, Dar cu burta mai în ”față”, Jimmy, iar visa, tot singur, La ce-ar mai ”pupa”, din Viață. Mârâia, în reveria Unei întâlniri galante, Și-ncântat de feeria Unei mese-mbelșugate. Ochii i-a deschis, nevolnic, Și-a privit, uimit, în gol. S-a tot concentrat… Zadarnic; Nu era nimic în bol. S-a ”trezit” urlând a jale, Clar, puțin ”întors pe dos”, Cu-o stringentă rugăminte: Să îi dau ceva de ros. -Dă-mi și mie, ceva, iute, Căci mă simt ”frustrat” de vis, Care mi-a luat tot, cu japca, Și nimica nu mi-a zis! Știi c-am renunțat la multe: Bani nu cer, și nici nu beau, Dar oscioare, și consoarte, Des, și multe, sigur vreau. Cert milos, sau cam pe-acolo, Am intrat, să iau un os. Când să ies… potaia nu e… Se ”pupa” cu una-n ”dos”. Când s-a-ntors, i-am zis în față: -Ești o javră, n-am ce-ți face! S-a scuzat, ca om de lume: -Poftele, zău, nu-mi dau pace…