Hoți de „drumul mare”

Orizontu-și pierde sensul; Norii zac trântiți pe jos. Într-o pâclă fără forme, Gerul i-a întors pe dos. Istoviți de-alergătură, Plopi-n lung de drum se ”sting”. Tot mai mici în depărtare, Zborul, spre înalt, și-l ”frâng”. Linia, des întreruptă De golașe uscături, Se-ncrustează pală-n câmpul Cu răzlețe arături. Freamătul se-aude-n salturi; Vântu-i scârțâie greoi. Vaietul vuiește-n valea Ce-i pudrată cu pomi goi. Vijelia-nebunită, De ”sechestru”-n Orient, Se arată prea grăbită, Să ajungă-n Occident. Ca și omul fără vatră, Ea aiurea rătăcește, Și se cațără, și rupe, Căci nu-i pasă, n-o ”privește”. Pe șoseaua zdruncinată De mult-prea-grăbite roți, Doi copii cară o creangă… Hoți ”de drumul mare”… hoți.