În vâltoarea firii

Prinse în vâltoarea firii, Flori de bine se-nfioară. Guri spurcate în cuvinte, Lovesc straniu, ca să doară. Azi un bine, mâine altul… -Până când!? Dar încetați! Când, de ”sine”-atât vă pasă, Cum să vreți să-l îndreptați? Pierdeți vremea de pomană. Răul e ciulin cu spin; Nu-l stârpiți cu-o faptă-două, Pe un ”sol” de ură plin. Insistai, prea proști, degeaba; Viața-i trai, nu e esență. Utopia e o formă, Mai voalată, de demență. Cine să mai creadă-n ceruri Și în binele de ”sus”, Când pământul ne ”mănâncă” Și în viață, și ca ”dus”? Cum să vă mai cerneți fapta După un criteriu fad, Fără-un condiment de poftă, Ars, ca cetina de brad? Ambră vreți, și nu tămâie, Căci doar flacăra vă place, Nu mirosul de tămâie, Amintind de-odihna-n pace. În vâltorile trăirii, Timp n-aveți să mai gândiți, Și, la ușa bunăstării, Crăpătura o pândiți. Dincolo e lumea-n care, Plătind ”prețul”, doar intrați; Asta, uneori, înseamnă, Metrii mici, doi, și pătrați…