George RogozPoezie și proză

Adevărul simplu

Începuturi

-umblători cu ziua-

Când Sfârșitul se disipă Într-un Început, din nou, Viața scoate la lumină O găină, dintr-un ou. E-un răspuns poate la fapta Omului prost promovat, Ce ”se-ascunde după deget”, De sfârșituri vinovat. Câte-au fost? În ciclul sorții, Urmele, în timp, dispar. Poate-au fost vreo nu-știu-câte, Mereu ”primul”, când apar. Printre spații fără număr, Cu dimensiuni la fel, S-a încetățenit ideea Unei ”Ea”, ca și un ”El”, Marea, glia, mama, oul, Sau străini veniți din Cer, Și-au înscris în mituri ”șansa” De-a crea umani ce pier. Limitați mental de Viața Care are-un început, Bieții ”umblători cu ziua”, Cred în ”Tot nepriceput”. Ca urmare, ea, sărmana, Concepută-i cu-n sfârșit, De cei ce-și arogă dreptul De a judeca greșit.