Între faptă și idee

Cerul s-a-ncurcat în fapte Rele, cu intenții bune. Totuși judecă sărmanul; Greu e însă, a o spune. Pedepsește vinovatul; Fapta-i faptă, ce să-i faci. Nici chiar ruga nu ajută; Și, mai bine-”nghiți” și taci. Îți păstrezi, vie, credința Că doar binele ai vrut, Ca un ”pat de flori”, pe ape, Între neamuri, peste Prut. Nu rămâne-n timp nimica, De palpat, și de văzut. E-un simbol, e o idee… Murdar, râul, l-au văzut. Nu poți da nici explicații; Flori sunt, putrede pe mal. Frumusețea lor, pe dată, Luată-a fost, de primul val. Bârfele se-ntind ca ciuma, Și ”prind” fără de dovezi. Când vrea omul, ca să creadă, Vede, pe pereți, cai verzi. Piatra o aruncă unul, Drept în tine, ca-ntr-un lac. Nu te-ntrebi cine-i nebunul; Știi… toți cei ce bine fac. ”Facerea de Bine”, n-are Moașe care să-l salveze, Ca pe-un prunc. dintr-o idee, Clar gândită să dureze. Cerul se încurcă-n fapte. Omul judecă pe ”dos”. Plin de pofte, ”vede” Calea, Ca pe-un drum, de-ntins pe jos…