Nimicul și visarea

Întoarce-ți privirea spre lumea Ce scurmă-n Nimicuri de rând! Nu-i cere să-ți poarte povara, Și nici să te-ajute cu-n gând! Refuză, cu voie, ”ne fapta” Și bunul cu preț de nimic! Răbdarea-i uitarea învinsă, Iar visul, ades, inamic. Iertarea e vraja chemării Din Rai, sau din Iad, sau din beci. Puținele clipe-n trăire, Răcnesc după ore de veci. Ruptură din neguri e Timpul, Pierdut, fără țel, printre vii. Când ziua își schimbă culoarea, Percepi alt Nimic, ce va fi. Din Ceruri, se scutură zarea, Pe munți transformați în pustiu. Copacii își pierd răsuflarea, Când cade, din ram, un scatiu. Nimic nu rămâne-n Nimicul Ce-a fost început infinit. În lumea Veciei, doar omul, A ”prins”, în visare-un sfârșit.