Pământ flămând

Vii ceruri creponate, Luminile străpung. Pământul le înghite, De viață, prea flămând. În pași mărunți, umanii Se-ntind spre infinit. Pământul, chiar cu poftă, Îi macină, ”pornit”. Cu sufletul la gură, Plăpânzii nori se scurg. Pământu-i suge-ntr-una, Făcând, cu ei, alt târg. Culorile tărcate, Spre alb tardiv se-nvârt. Pământul, puritatea O sfârtecă în ”rât”. Un vânt, hain pe-alocuri, Se-nvârte ca un prost. Pământul, fără milă, Ia Viața, dur, la rost. Din glie, scrijelindu-l, Un verde crud se-arată. Pământul îl răsfață; Naturii, totu-i iartă.