Pe ”placa” trăirii

-un sat-

Doi copii se joacă-n șanț; De-a ce? De-a războiul. Arme n-au, dar folosesc, Ce-i mai mult: gunoiul. Satul e cam dezlânat, Atins de ”rugină”. Cerul pur a revărsat, Viață, dar puțină. Oameni-s ținuți în lanț, De nevoi curente. Au și libertăți, dar par, La apel, absente. Nu înjură, că n-ar ști; Timp nu au s-o facă. Rar, de rugi, mai pomenesc; Preferă să tacă. Zilele se scurg… se scurg… Ac scăpat pe placă. Scârțâie trăirea trist; E, de lacrimi, leoarcă.