Pe un mal, o casă

-lacul stelelor ce pier-

Pe un mal, o casă, cu fața la Cer, Se răsfrânge-n lacul stelelor ce pier. Zorii se revarsă peste orizont; Un cățel îi latră, cam micuț, și tont. Vântu-abia adie; nu e ne-simțit. Frunzele-n biet foșnet, spun că s-au trezit. Umbrele prind viață, în contur difuz; Se întind alene, pe un sol ursuz. Licurici de rouă se preling, sau sar. Petale-nfoiate, închise, tresar. Cenușiu-și pierde tenul tern, cernit; De culori discrete, e ademenit. Fulgerări ascunse scapără prin nori. În lumini se-mbracă, nou-născuții zori. Pe un mal, o casă se roagă la Cer; Plânge în surdină… oamenii mai pier.