Pentru ”un rost”

Amarul Cerului se varsă Din nori haini, aduși de vânt. Urgia e la e acasă, Pe un pământ, la mulți, ”străin”.

În lacustra re-creare, Glia se transformă-n mâl. Totul pare fără stare; Un picior face ”gâl-gâl”. Doi copii-mproșcați de apă, Și, de viață, cam la fel, Tot aleargă după-o rață, Înjurând timpul mișel. Zburătoarea, întinată, Măcăie-n năduful ei. Nu se lasă ”îndrumată”, Neștiind de ”dumnezei”. Reușesc, cu greu, s-o prindă, Într-un colț, sub un uluc. Au ”răpit”-o ca s-o vândă, Chiar riscând alt balamuc. Sunt obișnuiți cu vorba Rea, căci bună, aud rar. Când ai apă, ciorba chioară, Dai și-n vrabia din par. Bucuroși că ”mocirlirea” Inutilă nu le-a fost, Iau, în lung, spre târg, cărarea, Să-i facă, raței, ”un rost”.