Pentru Mojici

Dragii mei umani, ca rasă, Dar de-o mojicie crasă, Vă doresc să aveți parte, Doar de voi, până la moarte, Ca-ntre voi, fiind de-o seamă, Să vă-”mpungeți”, fără teamă, Iar jignirile curente, Să fie cât mai frecvente, Să simțiți pe propriul ”sine”, Ce-au simțit ceilalți ca mine, Iar cumva, de remușcarea, V-o aține, sper, cărarea, Mai uitați-vă-n oglindă!… Poate, bine-o să vă prindă!

Iar de bunul-simț, vreodată, Va bate, stingher, la poartă, Să-l primiți fără de frică, Căci nu mușcă, și nu strică, Doar vrea să vă facă ”oameni”, Într-un sens iubit de semeni, Și să-afirme, într-o doară, Nu pentru întâia oară: -Mojicia nu-i nativă, Dar e-n ”numai eu”, nocivă, Și, deși nu e o gripă, Prea ușor se ia, și-n pripă, Mulți se bat cu pumnu-n piept, De nu le ajungi la ”sept”…