Prea puține file

Scumpa mea ”dorită”, Ce pot să îți scriu? Că mi-e dor de tine? Că-n ”pustiu” sunt viu? Inima-mi, convinsă, Că doar ea-i stăpână, Nu vrea să te uite, Și bate nebună. Bate-n vis și-n minte, Când te țin la piept, Și sărut o vrajă… Sufăr, și nu-i drept. În ore „întinse”, Ne-am simțit ”legați”, Și-mpreună, sincer, Ne-am simțit ”bogați”. Trupul tău, ca marea, Tandru unduia, Și-n luciri de astre, Ce dorea, ”trăia”. Chipul fin, ca floarea Albă de cireș, Purta-n el și rozul Piersicii, ades. Ochii, ca misterul Nopților promise, Întregeau tabloul, Faptelor permise. Buzele, subtile, Zglobii și pufoase, Se-odihneau, ”pierdute”, În șoapte duioase. Dar acum, regrete, Îmi „macină” zile; Am, în Cartea Vieții, Prea puține file.

(Pt. O.)