Pseudo-fabulă cu car

Dezlânat, precum vorbirea Unor ne-cinstiți umani, Ceru-mpovărat de lacrimi, Părea hoardă de cumani. Doar cu pofta să se verse, Peste-orice ”ceva”, de jos, Se foia fără-ncetare, Întorcând totul pe dos. Picături de întristare, În șuvoaie reci curgeau, Biciuind și Viața care, Într-un car, ”chipuri” trăgea. Era una de năpastă, De nevoi ținută-n frâu, Ce se-mpleticea pe drumul Des fundat ca de des frâu. Fețele, căci oameni, parcă, Chiar că nu-ți venea să spui, Se rugau, la Cer, în transă, De-o speranță… Uite-o!… Nu-i!

Morala Când în car zaci, și lași Viața Să tot tragă-n locul tău, E normal ca Ceru-n palme, Să te țină… și-ți dă, zău.