Pulberea de ”stele”

Ninge-nfiorat, Ninge ”vânturat”, Ninge cu sclipiri, ”Ninge”-n amintiri.

Am plecat când merii ”Lacrimi” scuturau; Albe, roz, petale, Soarta și-o plângeau. Astăzi, geamul rece, În tăcere-i ”prins”; Sufletul, asemeni, De tristețe-i ”strâns”. Fulgii albi, în joacă, De el se izbesc; Supărtă greșeala, Și-ncet se topesc. Se preling, duioase, Mici sclipiri de foc; Nu e Soare-afară, Ci un bec, în loc. Pulberea de ”stele”, Ca lacrimi de sfânt, Încropește-n taină, Giulgiul pe pământ.