Soarta

Mi-am ”legat” soarta de ”semeni”, Fără grija că greșesc, Și-am pus cartea, ca o zare, Peste care să pășesc. Cu migală-mbătătoare, Zilele am râcâit, Încercând ca, strălucirea, Să o văd în Cel slăvit. Cerul l-am văzut, ca-n ceață, Prin rețeaua sârmelor, Și-nspre țelul libertate, N-aveam calea norilor, Mi-am pocit mersul în rânduri, Iară vorbele- cuvânt, Fluturând idei în falduri, Goale, ca un simplu vânt. Am simțit răceala umbrei Legilor în ”pas de doi”, Și-am sorbit amarul faptei, Printre oameni cu ochi goi. N-am putut să pun culoare Și lumină peste gând, Rătăcind în bezna sorții, Și în turmă, și în rând. Jalea mi-a scurtat privirea, Sufocând dorul din piept, De-a găsi, încă în viață, De nu Calea, drumul drept.

Azi, nu-ncerc ca, din uitare, Să-mi fac țel, sau pat, sau scut… Vina nu o dau pe alții; Orb n-am fost, nici surd, nici mut…