Splendori

-Flori de piatră-

Din lumina albă, S-au desprins culori. Flori de piatră-n salbe, Freamătă în zori. -Eu sunt cea mai pură; Mama-mi moștenesc. Albul e simbolul. Mulți cu el trăiesc. -E banal fetiț-o! Roșu-i de fidel. Purpuriul sânge, E un ”dat” de El. -Da, dar toți umanii La Soare privesc. Aurită-i soarta Celui ce-l slăvesc. -Ce știi tu surat-o, Zise o ”tăcută”. Movu-i pasiune, Aprigă, plăcută. -Vii culori, acide, Asta sunteți voi! Eu zburd în nuanțe, De apus cu nori. -Viața-n roz, se știe, E-un deziderat. Deci, eu sunt ”Aleasa”; Adevăr curat. Le-am zâmbit, cu grijă Să nu le-nspăimânt. Mă știam cam cinic, Când ”dam” din cuvânt: -În singurătate, Frumusețea plânge. N-are, de la cine, Laude a strânge. Una fără alta, Sunteți simple flori. Împreună însă… Ce sunteți?… Splendori!