Toto și ”treburile cerești”

Toto, câine de pripas, Mai ”deștept” la minte, ”Spumega”, lătrând de zor, Și de cele sfinte. -Băi potaie, vezi cum urli! Ce nu știi, nu prețuiești. Mai citește și o carte, Nu te lua după ”povești”! -Am văzut clar cum arată Cușca mea și cușca lor. -E biserică, măi fleață; Pentru rugăciuni, decor. -Da? Cu-atâtea lucruri scumpe, Atârnate peste tot? -Ce-i frumos place și lumii. Ia nu mai crâcni din bot! -Și-ăla îmbrăcat în straie De-ți iau ochii în lumini? Cel ce mârâie la oameni, Și le-arată doi canini. -E doar preot, și se roagă, Bag de seamă, pentru toți, Mai ales, ce-au ”stare mare”, Nu cum îi numești, tu, hoți. -Și cușcuța-vilă-naltă? Este numai pentru el? Și-alea trei mașini la poartă, Crezi că-l fac, cu voi, la fel? -Ia nu-ți mai băga tu nasul Unde sunt ”treburi cerești”! Crede fără cercetare Și muncește, să trăiești! -Da, dar Foamea iar mă roade Și, din post în post, postesc. Dumnezeul lui… nu vede, Cum, să latru, mă spetesc? -Tu ești doar ce ești, pricepe! Locul tău e printre câini. Nu ești om, fără pereche, Și ai labe, nu și mâini. -Înțeleg… fur doar cu botul Și, să car, nu pot de fel. Cine-i lup în lumea asta? Sincer, eu mă simt doar miel. -Ia termină cu prostia! Nu ești Mesia la voi! Chiar de știi vorbi oleacă, Nu poți trece-n rând cu noi. -Bineee! Dacă însă Domnul O s-asculte ruga mea? Ce se va-ntâmpla cu tine, Căci, ”la cușcă”, viața-i grea? N-ai biserică, nici haine, Hrană când te-o ”omeni”, Unul care dă din coadă, Ce, în rugi, l-oi pomeni. Însă-n cazul tău aparte, Liniștit, zău, poți să stai. Când te-oi scărpina pe burtă, Poți, din gură, să și dai.

Încântat de cuvântarea Zdrențuită ca și el, Mi-a întors coada potaia, De parcă am fi la fel, Amândoi, creați de El.