Un ”Ciudat”, cu obraz

-i.a.-

Înciudat, ”Ciudatul” se destăinuia, ”Rumegând” ideea, ce îl chinuia:

-N-o lua pe-acolo! mi-a spus conștiința; Cam căpos din fire, i-am negat esența. -Ce ești tu, ciudat-o? Amalgam da legi Și de ”princi puțe”? Chiar ne iei de blegi?! Crezi că doar ”moral”-ul e de respectat? Dar moralul nostru, nu-i de ”ridicat”? Cum să-mi bucur trupul, fără de plăceri? Crezi că se-”avansează”, fără târguieli? Cum să cred în bine, când doar alți-l simt? Îl prefer la mine; nu vreau să te mint. Inima mi-e largă; multe-ncap în ea: Fete buni/u/șoare, chiar și-o ”poamă” rea. Iar cu băutura, știi că o respect Și o pup, pe față, cu poftă, direct. Ce să-ți fac, că-n minte, loc nu ai de ea? Mi le beau? Pe bune? Zău, e lumea rea. Sauna nu-ți place, când mă ”aburesc”? Dai cu mahmureala… Asta nu-i firesc! A, preferi ”arome”, și Calea s-apuc… Să am doar o soață, singur ca un cuc?

Vezi tu, măi vecine, unde-m-”aducea”, Și ce hal de viață-”bună” îmi făcea? Deci, să nu te mire, că i-am zis, scurt: ”Zât”! Dar, de-atunci, la gura-mi, ea îi zice rât.

Îi priveam profilul: cam-cam ”aducea”. Tăbăcit, chiar bine, chiar și-obraz avea.