George RogozPoezie și proză

Armonia tăcerii

Ca și altădat

Riscurile-au fost prea mari. Nu le-am acceptat, Și-am arat cu plugu-n piață… Ca și altădat. Zidurile vechi, de piatră, Nu le-am dărâmat. Au rămas în săli aceiași… Ca și altădat. Vorbele, pe scena vieții, Au un iz ciudat. Sună tot cam a minciună… Ca și altădat. Presa scrie în șarade Cât mai ai de luat. Dar tot dai până la urmă… Ca și altădat. Viața e mai plină parcă. Ce mult s-a schimbat. Vezi ce multe îți lipsesc… Ca și altădat. Licuricii de speranță Pâlpâie de-odat. Vântul nebunie-i stinge… Ca și altădat. Câmpul e pustiu, țăranul E la birt în sat. Își înneacă iar amarul… Ca și altădat. Chiar de știe, și-l blesteamă, Pe cel vinovat, E pierdut în fața legii… Ca și altădat. Pâinea e mai scumpă-acuma; Grâul s-a stricat. Din import aducem altul… Ca și altădat. Rar zâmbește câte unul; Parcă vinovat. După lapte plâng copiii. Ca și altădat. Pe Cel Sfânt Îl pomenește Mai mult popa-n sat. Mult prea mulți vor doar păpică… Ca și altădat. Într-un vaiet, ce nădejdea O îngroap-un Stat , Ne mândrim cu Țara (țara) noastră… Tot ca altădat…?