Caniculă cu Styx și prunc

Dealurile se înfruntă, în golașe umbre. Arșițe e cruntă, de pustiuri sumbre. Râpa dintre ele, se îngroapă-n sine. Pe făgașe, praful, zboară-n unde fine. Drumul se-covoaie, ca de bătrânețe. Gropile, ca anii, se tot pierd în zdrențe. Pasul înfioară, rar, tăcerea grea. Prea puțini cutează, azi, în câmp să stea. Umbra în mișcare, amintind de nor, Doar în vis apare, ca un răpus dor. Ziua se-ncleștează, din senin, de tot. Nu mai vrea să plece. O cam doare-n cot. Noaptea e departe. Ore-n loc iar stau. Vântul nu mai bate. Soarele-i Bau-bau. E o simplă vară. Ca mai an-trecut. Seceta ucide. Pomi plătesc tribut. Cu speranța-n coase, amintiri de grâu, Țăranii se vaită… Și Styxul e râu. Limita de viață, sugestiv, ca apă, E o ironie, cu un sens ce-mi scapă. În natura moartă, dup-un strop de „ea”, Se aude-un clipot… E un prunc, ce bea.