Catacombele rușinii

Prizonieri ai lumi-n care Domni suntem; chiar zei deplini, Tot scurmăm țărâna oarbă, Mândrii că suntem divini.

Liberi să zburăm prin fapte, În cuvinte ne-ngropăm, Și-n cătușe de „mai bine” Mulți uităm să ne rugăm.

Mândrii că atingem zarea, Căutând alt orizont, Ne oprim prea des din cale, În tranșeele de front.

Ca rușinea să n-o vadă Nici prieten, nici dușman, Ziduri închinăm dreptății, Cu zăbrele-n loc de geam.

Ne plimbăm prin catacombe, Des ”sfințiți” de ploi-venin, Ce ne-oferă-n vina noastră, Altădat-un cer senin.