Cuget simplu

Cu o poftă-nebunită De răbdarea-nfometată, Și-a luat, din cui, speranța, Ca s-o mai încerce-odată. Cu vigoarea terfelită De-un profund scurmat la câmp, Și-a pus în nădejde scopul, De-a se deștepta, din tâmp. Cu o grabă neacerbă, Că-n idei se poticnea, Și-a pus mintea să sclipească, Doar cu gândul la canea. Cum-necum, a tras de ”păruri” Nu una, ci chiar diverse ”Concluzioare” delicate Ca morală, neperverse. -Îmi bag…mâna-n ea de treabă! -Mama ei de ”făcătură”! -Dumnezeii ei de viață! -Dece naiba-avem și gură? Logica l-a dus departe: Fără ea, n-ar mai mânca. Și-ar scăpa și de nevasta Ce-l ”toca”, fără-al freca. Mulțumit de-ndestularea Unui cuget așa amplu, Și-a făcut…un drum… spre crâșmă Și, beat, tace…pur…și simplu.