Depresiile unei seri

-doar un cămin-

Vine ziua, dar și pleacă. Totul stă pe loc. Jaru-ncet se stinge-n sobă, Cu-n dor crunt, de foc. Liniștea iar înfioară Asfințitul lung. Florile se iau în brațe… Dorm, sau poate plâng. Vântul le rasfiră-n joacă; Nu le vrea cu el. Are altele, oriunde. Oricum, nu-i fidel. Raze purpurii, un soare, Plictisit de cer, Varsă-n lumea încleștată Pe-un pumnal de fier. Ziua-ncet își varsă chinul După dealuri reci. Umbre lungi ară pământul, Spre un loc de veci. Satul se închide-n case Prăbușite-n vis. Timpul tot așterne-n valuri Noaptea de abis. Palide lumini-ferestre Pe pereți iar zac. Siluete vagi, de viață, Nu mai țipă; tac. Rând pe rând, uitarea-și varsă, Sensul peste tot. Sub un gard, proptit de poartă, Doi stau bot în bot. Sunt căței, uitați de mamă, Cu tatăl străin. Ochii umezi parcă roagă…. Vor doar… un cămin.