Dreptul la uitare

Răspândite, printre gânduri, Palide idei se sting. Amintirile se joacă. Sentimente-ascunse plâng. Mintea e un câmp de luptă. Rănile din suflet dor. Rațiunea-i obosită. Vise vechi uită de zbor. Chipul se reflectă-n ceața Unui geam pudrat de ploi. Ochii goi privesc aiurea… Singuri sunt, chiar de sunt doi. Fără veste, ploaia varsă, Lacrimi grele peste zi. Timpul s-a oprit o clipă… Și nu-l simt. Oare ce-o fi? Ani de zile, fără milă, M-a gonit cu bici de foc. Orele-au dansat frenetic, Prinse-ntr-un haotic joc. Pașii i-am făcut aiurea, Într-un ritm de „vre-nu-vrei„. Obosiți, zăceam acuma; Eu și El, uitați de zei. El, cu nesfârșita șansă, De a fi oricât, oricând. Eu, cu dreptul la uitare, Doar de oameni… nu de gând.