În loc de prefață

Mi s-a reproșat odată, Că „mă iau” de cei din sat. Eu scriu despre „cei din viață”… Doar la țară i-am „plasat”. Că măgarul nu e bou, Știe orișicine. Filozofu-i câine rău… Nu țipa vecine! Ia așa, le-ncurc mereu, Bătând iarăși câmpii, Înfrățit, în simț și gând, Cu cei „slabi”, cu tâmpii. Câinii, i-am iubit mereu, Ca și ei pe mine. Că în „javre” am cam dat, Știu că nu-i prea bine. Oamenii, am încercat Să-i admir în fapte, Dar prea rar am dat de ei, Că-s cam papă-lapte. Pe sărmani, i-am respectat; Sunt cu crucea-n spate, Și la car de legi tot trag, Plin cu „drepturi” sparte. De nebuni, zău nu mai zic; I-am stimat, ca unul, Ce refuză, în ce zic, Să vadă doar „fumul”. De femei, m-am cam „lovit”, Nu din întâmplare, Dar părinții i-am văzut, Dumnezei sub soare. În final, am râs cam strâmb. Tristă-i ironia… Când prea mulți cerșesc o zi, El… le-a dat Vecia.