În umbra

În umbra tristeții, destinul e crunt. Când soarta se joacă, nimic nu e sfânt. Se pierde în oameni, se uită în flori. Un suflet iar geme, târât în vâltori. În umbra tăcerii, se-ascund suferinți. În ceruri de noapte, se pierd dragi părinți. Vecia-i o vorbă de timp neștiut. Doar noaptea veghează, la zborul trecut. În umbra minciunii, de-a fi ce nu ești, Iubirea e jertfa, ce-o simți și-o trăiești. În flăcări nestinse, de patime-țel, Se arde credința, și mila, la fel. În umbra uitării, vii suflete mor. Pe trupuri, prea goale, bujori ard de dor. Speranțe, ca vise, se sting până-n zori. E omul de vină? E-o șansă să mori? În umbra de cetini, pierdute-n neant, Se vede-o Lumină… Un loc e vacant. E crezul că poate, se poate ceva. E ultima șansă, de-a fi… altceva.