Într-un fel, și toamna

Într-un fel, și toamna-i bună: Te învață, ca să pierzi, Ce a fost frumos în vară: Flori, cu suflete-n culoare, Și copaci, cu ochii verzi. Într-un fel, ea ne iubește, Căci tot plânge pentru noi, Acceptând reproșul sincer, Ascunzându-se-n tăcerea, Zileleor pierdute-n ploi. Într-un fel, ea-i supărată, Că tot vrem, fără a da, Jefuind cu-nverșunare, Ce ea-n abundență are: ”Cornul” sfânt din poala sa. Într-un fel, ea-i resemnată, Că, oricum, suntem la fel; Nu ca ea, ca noi, ca fire, Înhămați la carul ”Adă”! Egoiști și plini de zel. Într-un fel, ea-i bucuroasă, Că iar poate oferii, Ca o mamă generoasă, Chiar esența vieții sale, Pentru dragii ei ”copii”.