Luna lui cuptor

Cerul sa-nroșit de praf. N-a plouat de-o lună. Lumea tot bârfea prin sat, Făr-o vorbă bună. Vântu-abia mai adia, Plictisit de moarte. Fără nori, se cam juca: „Frigea pietre coapte”. Aerul se pârjolea, Singur el, pe sine, Iar văzduhul ce ardea, N-amintea de bine. Păsările, resemnate, Rar zburau în stol. Urmărind un pui de cioară, Doi copii dădeau ocol.