Oameni și fiare

Într-o seară-n care Timpul s-a oprit, să mai stea cu mine, la pălăvrăgit, i-am cerut părerea, despre Om și Fiare, cele ce-l urăsc, încă din „născare”. -E o luptă totul. „Cel mai bun” câștigă. -Noțiunea-i vagă. Ceva-n mine strigă. -Uită „bunătatea”! Nu-i în „socoteală”. -Să-nțeleg atuncea, că nici mila nu-i Trecută pe lista fiarelor de spui? -E comună lipsa, nu și excedentul. Omul, ca și Fiara, îngrozesc prezentul. -Spui că nu diferă… Totuși Omul e Un „ceva” aparte, chiar de nu știu ce. -Nu cel ce distruge, cel mai mult, e primul. La noi nu contează, care este ritmul. -Dar inteligența? Spiritul de castă? -E instinct, căci singur, chiar ar fi năpastă. -Dar el râde-plânge și crează multe… -Cu sinceritate? Alte „coase”-ascute. -Nu numai distruge. Cel puțin nu toți. -Separă umanii. Să vedem de poți. -Nu-i putem ucide pe cei cu „belele”… -Fiarele ar face-o… -Dar am fi ca ele… -În „simțire” poate. Nu și în”dreptate”… M-a lăsat în „ceață”. Liberi oare-n moarte?