Rex și primăvara

Zorii s-au trezit de mult… Și mă mir: ”Nu-i iarnă”? -Primăvara e pe-aici… Rex-cățelu-o ”toarnă”. -Sigur ești, sau e un vis? E cam frig afară. -Mai așteaptă tu puțin! Te-oi trezii la vară. -Ghioceii i-am văzut. Sunt din cei de ghiață. -Ăi-au fost. Ăștia sunt noi. S-au schimbat la față. Și așa, cu chiu, cu vai, Și cu vorbe multe, M-a convins să sar din pat, Și să ies în curte. Soarele era cam sus, Zâmbind a dojană. -Vezi? Ți-am spus. E însăși ea. Nu-i a vremii toană. Mârâind, în sensul meu, ”Obosit” de iarnă, L-am privit chiorâș-chiorâș… -Și-acum vrei pomană? Doar din cap a dat, că ”Da”, Și-a zbughito-ndată, Căci, pe drum, încet veneau, O cățea și-o fată. Îi priveam cum se ”codesc” Și intrau în ”vorbă”. Insista, că ea chiar vrea Să ”se bage-n ciorbă”. Mă-ntrebam, dacă și eu, Am o șansă-două, Că ea se-nvârtea pe loc… ”Se făcea că plouă”. Nu vă spun ce sa-ntâmplat… Era primăvară. Rex s-a înfruptat din plin… La mine și-afară.