Se sting speranțe

În zorii de zi, deschiși de ceruri pentru noi trăiri, sau aceleași, simple și triste, splendidele stele își ascund ființa în pâcla de lumini ale zilelor lungi și obositoare, inutile sufletului și minților opace la amintiri. Se sting singure și triste, și îndepărtate, ca speranțele, pe un cer înșelător, în mijlocul zilelor vieții, cu un soare înțelegător, cu lumina neagră, odihnitoare, tainică și complice la fanteziiile extreme, ale unor zile-nopți neânțelese și nesfârșite, în toleranța implacabilă a sfârșitului. Se sting speranțe, ca lumina nevăzută a stelelor, în calvarul de lumini al zilelor, într-un „Adio!” perpetuu, rostit la întâmplare.