George RogozPoezie și proză

Armonia tăcerii

Singurătate

Ziua trece, ziua vine, Eu rămân, din nou, cu mine. Noaptea vine, noaptea trece, Singur sunt, și totu-i rece. Seara-n noapte-ncet se pierde. Negru-i tot ce a fost verde. Luna-i sus, pe cerul stins, Noru-i bocetul de plâns. Mă trezesc ca din senin… Poate plec… sau poate vin? Orele-s cu clipe sparte. Zac minute-n prag de moarte. Zorii sunt departe-n zori Sufletu-i străin de flori.