Speranța... în bine

Mi-am pierdut ieri timpul, să-l învăț ceva. Îl durea de mine, cam pe undeva. -Băi Cioflică, cască ochii, să auzi ce-ți zic! Gura, de pomană, zău pe tine stric. Latrii, cam aiurea, de ai răgușit. Nu te da acuma, sincer și spășit. N-a trecut, aseară, nimeni pe la noi, Și-ai urlat cu Boby, ca măgar de soi. Ce-ți venii potaie, să te iei de Ea? E Stăpâna Nopții… Nu e ea cea rea. -Ești cam dus cu pluta! Nu ai priceput? De iubire-i vorba. E alt început. -Să-nțeleg că Doamna v-a-ndrăgit pe voi? Vai ce întâmplare! Doi căței… cam boi. -Râzi cât vrei străine! Stelele mijesc. Voi fi Craiul Lunei. Nu te mai slujesc. -Crezi că de mâncare vei primi de sus?… Și minute bune, i-am tot zis, și spus. Mă miram că tace, ca un blând supus. Ațipise javra, și dormea ca dus. Am rămas, ca tontul, să privesc la Lună. E oare speranța, în IUBIRE, bună?