George RogozPoezie și proză

Armonia tăcerii

Speranțe răstignite

Oamenii m-au întrebat: -Crezi în „toate-cele”? Le-am răspuns că m-am schimbat: -Nu mai car ulcele.

M-au privit un pic ciudat: -În ce sens, măi Vere? -Vreau, ca popa din alt sat, Mălăiețe pere.

-Ne cam iei peste picior… -Am pingele rupte. -Ești atunci sărman ca noi… -Buzunare supte.

-Dacă cerem, vom primii? -Vorbe aurite. -De speranțe? Unde sunt? -Pe cruci, răstignite.