Stele reci

Stăpâne absolute ale nopții, Pierdute în vârtej de foc, Abisul îl străpung doar cu lumină, Căci dragoste, nu au de loc. Te-ai aștepta să fie calde, tandre, Cu inimi purpurii, de jar, Și să iubească viața ca vâltoare… Dar ele nu surâd măcar. În vidul negurilor, necuprinse De nici un gând, ci doar de vis, Se zbat în legi necunoscute firii… Greu de-nțeles; mai greu de scris.