Vemelnic dâmb

Închid ochii și revăd Vise fracturate. Haosul e-un mic copil Printre lumi turbate. N-am puterea să le-adun Din imagini sparte. Au fost date de destin, De mult într-o parte. Forma e întunecată, Vălurită-n labirint. Sfârtecată e uimirea Din privirile ce mint. Alt real se încropește, Simplu-n adevărul lui. În neliniștea eternă, Viu, pământu-n cer îl sui. Răsucite-n patru vânturi, Sensurile-și pierd sorocul. Îngrădite, clipe fade, Își joacă, la zar, norocul. Fragedul vlăstar își schimbă Drumul lin, în bocet strâmb. Îngrădit e de rugină; Curge pe-un vremelnic dâmb. Flori ieșite din culoare, Rupte, parcă-l ocrotesc. E-un mormânt, al ”înserării”, Ce-n tăcere, e firesc. Deschid ochii să văd viața; Crudă, mă lovește iar Cu-o rea-litate sumbră… Și mai zice că-i și dar…