Aurelia

A lăsat copiii Și-a plecat spre pace. Sufletul e liber. Trupul doar îi zace. La mormânt, o floare, O fetiță pune. Își așteaptă tatăl, Și la lume spune: -Știți, se va întoarce! Ne-a iubit prea mult. E plecat o vreme… Greu e s-o ascult. Lacrimile calde Se preling spre Cer, Căci străbat pământul… Unde-s cei ce pier? Un Micuț, cu ochii Adumbriți asemeni, O trage de mână… Sunt doar frați, nu gemeni. -Nu s-a-ntors azi tata. Poate vine mâine… -Dar mi-e foame Ada. -Uite-un colț de pâine. Într-o-mbrățișare De copil și mamă, Ea îl strânge-n brațe: -E cu noi, n-ai teamă…