Boarea

Seara se-nfioară; Vrea și ea răcoare. În torida vară, Simte-o fină boare. S-a născut din unda Lacului din vale. A-ncercat să urce, Dar, spre cer, nu-i cale. S-a întins pe câmpul Ruginit devreme, Și-a pășit spre zare, Fără a se teme. O încântă spațiul Căci se pierde-n el; Cât de viu îi pare… Nicăieri la fel. Formele, mirosul, Lumina-n culori, O fac să adore Minunea din flori. Mângâind frunzișul Nucului semeț, Aduce-alinare Și-unui biet drumeț. Zilier, se-oprise, La umbră, un pic. Se-ntorcea cu ”plata”; Nu mult, mai nimic.