Lacrima din nori

Închid ochii. Rup tăcerea Cu-n oftat lung, ”pitoresc”, Sugerând, clar, viața-n dodii, Pe care o ”frunzăresc”. Nu-I deschid, căci îndoiala Mă-nghiontește-n mod firesc, Cu cea teamă colțuroasă, C-o să văd ce nu doresc. Stau așa, pierdut în noaptea Ce sosește peste rând, Morfolind, fără cuvinte, Idei pure, cred, în gând. Ce frumos îmi pare sensul Zbuciumului de culori, Ce nu-și fură, între ele, Rămășițe de valori. Flăcări palide, uscate, Mângâie cu plasma lor, Așteptări lungi, perturbate, Doar de umbra vre-unui dor. Liniștea-și așterne calea Spre o zare fără zori, Orizont, bătut cu jale, Doar de lacrima din nori.