Mi s-a reproșat

Mi s-a reproșat odată Că „mă iau” de cei din sat. Eu scriu despre „cei din viață”; Doar la țară i-am „plasat”. Că măgarul nu e bou, Știe orișicine. Filozofu-i câine rău… Nu țipa vecine! Ia așa, le-ncurc mereu, Bătând iarăși câmpii, Înfrățit în simț și gând Cu cei „slabi”, cu tâmpii. Câinii i-am iubit mereu, Ca și ei pe mine. Că în „javre” am cam dat Știu că nu-i prea bine. Oamenii am încercat Să-i admir în fapte, Dar prea rar am dat de ei, Că-s cam papă-lapte. Pe sărmani i-am respectat, Că-s cu crucea-n spate, Și la car de legi tot trag, Plin cu „drepturi”… sparte. De nebuni, zău nu mai zic, I-am stimat, ca unul, Ce refuză, în ce zic, Să vadă doar „fumul”. De femei m-am cam „lovit”, Nu din întâmplare, Dar părinții i-am văzut, Dumnezei sub soare. În final, am râs cam strâmb… Tristă-i ironia… Când prea mulți cerșesc… o zi, El le-a dat…Vecia.