Mic neajutorat

Nedorit, în plină vară, Soarele se poartă crud, Terfelind în vâlvătaie, Florile cu trupul nud. N-au veșminte, doar culoare, Nici umbrele de-mprumut, Și nu pot, în plină viață, La umbră, să le strămut. Vor lumină și căldură, Dar nu fulgerări de foc. Vor și-o glie umezită, Nu doar glodul ars, în loc. Le privesc cu deznădejdea Unui ”Mic neajutorat”, Ce înfruntă Veșnicia, Doar cu-o Viață, timorat. Unele, mai au o șansă, Prin perenitatea lor. Altele, ca omul singur, Azi încântă, mâine mor. Timpul trece fără milă; Fără dragoste-i, pierdut; Nu lasă nimic în urmă; Cel puțin, eu, m-am zbătut…