Satul ”sătul”

-M-am ”săturat”! se-aude des în satul, Neânvățat cu carnea pusă-n ciorba Ce se-nrudește, mult prea mult, cu apa Cam chioară, după cum se vede treaba.

Bătrânii slabi, au chipurile aspre, Uscate după ce au curs șuvoaie De lacrimi peste Viața rar ”gustată”, Dar și atunci, cu iz morbid, de zoaie.

Cu foamea-n gât, nu toată lumea plânge, Ci doar copiii, duși prea des, cu vorba , Ce nu-nțeleg, când alții se îndoapă, De ce, flămânzi, pe ei i-apucă scârba…