Splendoare urbană

Pe-un teren de joacă, Monștrii de oțel. Omul tinde-ntr-una Cât mai sus, spre țel. Într-un parc de viață, Moartea s-a-ncastrat. Bunul simț, urbanul, Cu fast l-a-ngropat. Dâmbovița-și cântă Prohodul, decent. Viitorul ”sună”, Ca trecut recent. Orășenii mișcă Toți, de capul lor. Doar la osanale, Se adună-n cor. Demnitari cu ziua, Sunt plătiți la ani. Socoteala-i amplă, Când se iau-dau bani. Prin canale-o gloată, De copii, suspină. Fiindcă nu se vede, Splendoarea-i deplină.